Uleiul de masline – medicament pretios si aliment ideal

Ulei de masline

In oferta SuperMercato gasiti o varietate autentica de uleiuri de masline de calitate, iar astazi ne-am propus sa facem o scurta incursiune in ceea ce inseamna geneza aparitiei acestui produs in lume.

Uleiul de masline face parte din istoria lumii mediteraneene “leaganul occidental al omenirii‘’. Uleiul de masline se afla, inca din cele mai vechi timpuri, in centrul istoriei tarilor mediteraneene. Bun cultural, prin referintele sale mitice si religioase, uleiul de masline, pe care il regasim la tot pasul in izvoarele istorice, este un aliment incarcat de simboluri ca si painea sau vinul. Istoria uleiului de masline incepe odata cu primii pasi facuti de om! Primele urme de frunze de maslini – vechi de peste sase milioane de ani – au fost descoperite la Montecardino, un targusor italian situate in apropierea micii republici San Marino.

In prezent arheologii pot afirma ca, inca din Neolitic oamenii au obtinut uleiul de masline prin presare. Se pare ca, la acea epoca, oleastrul era o specie endemica, acoperind intinderi vaste, din Grecia pana in Siria si chiar pana in Namibia.

Diversele utilizari si calitati ale uleiului de masline, ca si presarea din care iesea acesta, sunt evocate atat in literatura cat si in viata cotidiana Uleiurile “virgine”, de la prima presare erau folosite la gatit, pentru asezonarea cruditatilor si a salatelor si pentru parfumarea mancarurilor calde. Totodata ele foloseau la conservarea branzeturilor cum se face si in ziua de azi, pentru feta. Uleiurile obtinute din a doua presare erau folosite la prajire.

Uleiul de masline este utilizat de foarte mult timp atat pentru prepararea mancarurilor, cat si ca produs de frumusete. Plin de vitamine, minerale si de proteine, acest ulei pretios surprinde prin proprietatile sale fortifiante si revigorante.

Uleiul virgin de masline, gratie modalitatii sale de extragere prin presare la rece, detine o serie de particularitati care ii ofera calitati terapeutice. Este bogat in antioxidanti (precum vitamina E si polifenoli) care permit prevenirea bolilor cardiovasculare si imbatranirea.

Mai mult decat atat, este bogat in acizi mono-nesaturati care, contrar acizilor grasi saturati (prezenti in carne, branza, unt etc.) reduc nivelurile colesterolului „rau”, cel care risca sa astupe vasele sanguine. Acesta mai contin in particular o serie de acizi care stimuleaza producerea bilei si asigura o buna functionare a digestiei. Tolerat foarte bine de stomac, uleiul de masline ajuta la tratarea ulcerului si a gastritei, la prevenirea bolilor de inima, a cancerului de san si de colon.

Protectie pentru inima

Studii medicale recente au fost facute asupra uleiului de masline care se pare ca ar permite asigurarea unei vieti mai bune, pe o perioada mai lunga de timp. Continutul sau bogat in antioxidanti confera uleiului de masline efecte protectoare impotriva bolilor cardiovasculare. Pana in prezent, beneficiile uleiului pentru sanatatea inimii erau in principal atribuite continutului in acizi grasi monosaturati.

Ideal pentru prajit

Uleiul de masline este mult mai bun pentru prepararea mancarii prin prajire, fata de celelalte uleiuri si poate fi refolosit de pana la cinci ori. Nu suporta modificari de structura atunci cand este incalzit si isi pastreaza valorile nutritive mai bine decat alte uleiuri.

Are punctul de fum (de ardere) la 210 grade Celsius, substantial mai ridicat decat temperatura ideala pentru prajit – 180 grade Celsius. La aceasta temperatura, grasimile care au un punct de fum mai scazut se descompun si devin toxice.

Un alt avantaj pentru a folosi la prajeli uleiul de masline este ca formeaza o crusta microscopica pe suprafata mancarii, ceea ce impiedica patrunderea substantelor nocive generate de procesul prajirii si imbunatateste savoarea mancarii. Uleiul de masline poate fi refolosit de pana la cinci ori, cu conditia sa fie turnat in cantitate suficient de mare in tigaie (daca se pune o cantitate mica, se va arde foarte usor, iar mancarea va fi facuta in exterior, dar ramane cruda in interior).

ULEI DE MASLINE OBISNUIT – se recomanda folosirea acestuia mai ales la prepararea carnii de pui, de porc sau a crevetilor.

Cateva sfaturi privind efectele sale de inttretinere:

– Unghii. Pentru a-ti fortifica unghiile, introdu-le timp de 10 minute in ulei de masline caldut, o data pe saptamana. Acestea vor deveni mai putin casante, iar cuticulele se vor reduce.

– Maini. Daca aveti mainile uscate, inrosite sau deshidratate, incalziti putin ulei intr-un bol la cuptorul cu microunde. Timp de 15-20 de minute tineti-le in acest bol, dupa care scoteti-le si spalati-va in mod obisnuit. Pielea va deveni mai catifelata si mai matasoasa.

– Bust. In cazul in care v-au aparut vergeturi pe sani sau pielea acestora s-a ridat, aplicati-va comprese cu ulei de masline cu ajutorul unei manusi de baie. Lasati sa actioneze 5-10 minute si curatati.

– Coate uscate si rugoase. Pentru a „imblanzi” pielea coatelor, taiati o lamaie in doua si stoarceti sucul peste putin ulei de masline si inmuiati-va coatele in aceasta solutie timp de zece minute.

Ce trebuie stiut despre uleiul de masline in frumusete:

– Putin poate sa te ajute mult timp. Uleiul de masline patrunde foarte adanc in piele, asa ca foloseste-l cumpatat. Aplicarea acestui ingredient in cantitati mari pe piele o va lasa grasa in loc de stralucitoare.

– Uleiul de masline e tot ulei, de aceea in folosirea lui in tratamentele pentru fata este benefic pentru tipurile de ten uscate. Daca tipul tau de piele sau de par este foarte gras sau sensibil, foloseste uleiul de masline numai pentru corp.

– Uleiul de masline extra-virgin este cel mai pur. Uleiul de masline contine o mare concentratie de antioxidanti decat celelalte tipuri, de aceea cu cat contine mai putine produse chimice, cu atat mai bine pentru tine.

– Ce e sanatos pentru trupul tau ca alimentatie este la fel de minunat si pentru pielea ta, asa ca rasfata-ti pielea si sanatatea folosind beneficiile uleiului de masline si bucura-te de fructele maslinului in salate si in ingrijirea personala.

Feriti-l de lumina si caldura!

Aerul, caldura si lumina provoaca rancezirea uleiului. Temperatura ideala la care trebuie pastrat este de 14º C. Daca aveti o pivnita pentru pastrarea vinului, puteti stoca acolo cantitatile mari de ulei si pastrati pentru bucatarie doar o cantitate mica. Cand ingheata sau sta in apa rece, uleiul poate deveni tulbur sau chiar se poate solidifica. El revine la culoare initiala in momentul in care este incalzit. Sticla colorata, portelanul sau otelul inoxidabil sunt cele mai bune materiale pentru pastrarea uleiului. Nu trebuie folosit niciodata in acest scop plasticul sau metalele care reactioneaza chimic.

Tinta falsurilor

Uleiul de masline este bogat in antioxidanti si vitamine cu efect de prevenire a imbatranirii celulelor. Calitatea uleiului de masline este puternic influentata de natura terenului pe care cresc arbustii, de tipul de livada, gradul de maturare al fructelor, de modalitatea de recoltare a acestora si de metoda de extractie utilizata. Atat datorita exceptionalei sale valori alimentare, dar si din cauza pretului, uleiul de masline este cel mai frecvent falsificat ulei.

In tara noastra se consuma, in medie, aproximativ 11 litri de ulei pe cap de locuitor, spre deosebire de nemti si austrieci, care consuma anual sase litri de ulei. Ungurii si bulgarii consuma sapte litri pe cap de locuitor, iar italienii – 13 litri de ulei pe cap de locuitor, dar, avand in vedere ca acestia consuma ulei de masline, se schimba datele problemei. In Romania, consumul anual de ulei de masline este de 0,2 litri pe cap de locuitor, in timp ce media europeana este de 0,3 litri pe an. In cel mai fericit caz, romanii cumpara ulei de masline cand sunt promotii in supermarket-uri, pentru a-l folosi la salate, nicidecum pentru gatitul curent.

Lipsa de interes pentru acest aliment se poate explica prin faptul ca romanul nu isi permite sa utilizeze frecvent ulei de masline. Obiceiurile culinare impamantenite sunt o alta explicatie pentru acest consum scazut.

SuperMercato s-a gandit sa ofere romanilor ulei de masline autentic si de calitate la un pret bun. Tendinta de manca sanatos este in crestere, iar magazinul nostru vine in ajutorul doritorilor cu o diversificata oferta de ulei de masline care poate fi analizata aici.

Cele mai recente articole

Lasă un răspuns