Cea mai simplă reţetă de paste milaneze

Cui nu-i plac pastele? Noi recunoaştem că suntem îndrăgostiţi de orice reţetă care se prepară pe bază de paste şi mai mereu ne dorim să găsim reţete care să nu dureze mult timp din punct de vedere al preparării, dar în acelaşi timp să fie şi delicioase.

Din fericire, avem atât de multe moduri în care le putem pregăti încât chiar şi cel mai pretențios invitat poate fi convins de gustul lor deosebit.

Ştim că sunteţi în căutare de reţete rapide şi ușoare, aşa că astăzi vă prezentăm una dintre cele mai apreciate reţete de paste italieneşti, pastele milaneze.

Pentru aceasta avem nevoie de următoarele ingrediente:

  • 250 g de spaghete; (le poți cumpăra de aici.)
  • 200 g de ciuperci;
  • parmezan sau caşcaval ras;
  • 150 g de şuncă de pui;
  • 250 g de sos de roşii cu busuioc;
  • ulei de măsline;
  • un pahar de vin roşu sau alb (aprox. 150 ml);
  • o ceapă mică;
  • un căţel de usturoi;
  • sare;
  • piper măcinat;

Mod de preparare:

Spaghetele se pun la fiert într-o oală cu apă, conform instrucţiunilor de pe pachet. De la bun început se adaugă peste spaghete puţin ulei de măsline şi sare.

Se amestecă din când în când pentru a nu se lipi de vas. Vă recomandăm să fierbeţi spaghetele “al dente”, adică să nu fie nici foarte moi dar nici tari. Acesta este unul dintre secretele folosite de bucătarii din Italia pentru a obţine cele mai bune paste.

Cât fierb pastele, uleiul se pune într-o tigaie şi când este încins se adaugă căţelul de usturoi mărunţit şi ceapa curăţată şi tăiată felii.

Şunca se taie în cuburi mici şi se pune la prăjit peste ceapă şi usturoi, nu mai mult de 2-3 minute. Peste aceste ingrediente se adaugă şi ciupercile tăiate în bucăţi potrivite. Paharul de vin se toarnă în tigaie şi se fierbe în continuare. Sosul de roşii şi condimentele se pun în aceeaşi tigaie şi se lasă la fiert până când sosul devine mai gros.

După ce au fiert spaghetele, se scurg de apă şi se pun în farfurii. Sosul se toarnă peste spaghete şi după gust se poate adaugă parmezan sau caşcaval ras.

Vă dorim poftă bună şi să aveţi spor când pregătiţi cele mai bune paste milaneze.

Cele mai recente articole

Lasă un răspuns